| |
|
|
Istoria tavanelor extensibile
De fapt, tavanele extensibile sunt cunoscute de mult timp. Ce-i drept, în antichitate ele erau numite altfel, însă acest lucru nu schimba esenţa construcţiei – pânza era întinsă pe tavan. În Grecia şi Roma Antică, suprafaţa tavanului era decorată cu stofă de mătase. Mai rar, în acest scop se foloseau şi alte stofe. Culoarea materialului se alegea în funcţie de pereţi. Odată cu trecerea timpului, însă, stofa se decolora, se lăsa în jos şi se acoperea cu praf. Din această cauză, ea urma să fie schimbată destul de des.
În Armenia, tavanul era de asemenea din cele mai vechi timpuri decorat cu stofă de bumbac. Ea era întinsă pe o carcasă, fiind în prealabil prelucrată cu soluţie apoasă de cretă. După uscare, stofa se tasa, plasându-se ideal de neted şi uniform pe tavan.
În anii 60 ai sec.XX, în Suedia au apărut primele tavane extensibile contemporane. În scurt timp ele s-au făcut populare, întîi în Europa, iar apoi şi în toată lumea. O deosebită popularitate au înregistrat-o în Franţa. Anume francezii au perfecţionat tehnologia producerii peliculei polivinilclorate, care stă la baza unui tavan extensibil. Această tehnologie este ţinută într-o taină strictă. În producerea tavanelor extensibile, moda este determinată de francezi. Anume tavanele extensibile franceze sunt considerate cele mai durabile, frumoase şi calitative. Pânza pentru tavanele extensibile este de asemenea produsă în Olanda, Italia, Germania, Suedia, Rusia.
|
|